Ce înseamnă o Unitate Protejată Autorizată?

Unităţile protejate sunt secţii, ateliere sau alte structuri din cadrul operatorilor economici, instituţiilor publice, sau din cadrul ONG (organizaţiilor neguvernamentale), care au gestiune proprie şi cel puţin 30% din numărul total de angajaţi persoane cu handicap încadrate şi salarizate.

 Din punct de vedere contabil

În conformitate cu Ordinul 590 / 2008 cu privire la aprobarea Instrucţiunilor pentru aplicarea art. 78 din Legea nr. 448 / 2006:

 Suma datorată de autorităţile şi instituţiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care nu angajează persoane cu handicap, reprezentând 50% din salariul de bază minim brut pe ţară înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap,

sau achiziţionarea de produse sau servicii de la unităţi protejate autorizate, pe bază de parteneriat, în sumă echivalentă cu suma datorată la bugetul de stat, se declară la poziţia 25 "Vărsăminte de la persoanele juridice pentru persoanele cu handicap neîncadrate" din formularul 100 "Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat", aprobat prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 101/2008 privind aprobarea modelului şi conţinutul formularelor utilizate pentru declararea impozitelor, taxelor şi contribuţiilor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă, cu completările ulterioare.